Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iulie 2014

Cornel

 

Sunt un om cu gandire pozitiva. Am incredere in necunoscuti pentru ca imi place sa cred ca oamenii sunt frumosi. Am o teorie care ma face sa cred ca oamenii frumosi se gasesc si se inteleg intr-o clipa.

Sa va spun o poveste interesanta:

In timp ce faceam o drumetie prin muntii patriei, am fost abordat de catre domnul din imaginea de mai sus. Nea’ Cornel, un simpatic transilvanean nascut si crescut in munti, cu un chip cald pe care se putea citi prietenie. Mi-a spus ca ma poate duce mai aproape de destinatia vizata. Tot ce trebuia sa fac era sa ma urc alaturi de dansul pe un tractor de pana in 30 de CP marca kubota, cu o aripa dreapta subreda. Am stat, am cugetat pret de o clipa si am acceptat, gandindu-ma ca ar putea fi un dar divin pentru picioarele mele. Imi arunc rucsacul si bicicleta in remorca, dupa care ma urc langa companionul de drum.

Pe o distanta de 2 km am avut ocazia sa povestim diverse. Nea’Cornel imi povesteste despre familie, despre perioada comunista si cum a lucrat la uzina „Tractorul Brasov”, despre revolta din ’87 si despre copilul lui plecat peste mari si tari. La un moment dat, imi pune o intrebare de om batran care isi face griji pentru un copil: „De ce nu pleci in strainatate? Ce sa muncesti aici?” Imi spune ca fiul lui este plecat in Canada, si-a intemeiat o familie si ca ii merge foarte bine. Sigur, il vede o singura data pe an si dorul este o povara, dar este fericit pentru ca fiul lui are o viata decenta. Insinueaza, discret, ca mi-ar fi mai bine sa plec afara. Ii spun cu mandrie ca sunt roman si ca nu as putea sa-mi parasesc tara, familia, apropiatii si modul de viata pe care-l am. Discutia noastra se incheie la o rascruce de drum, locul in care am fost nevoit sa las o parte din mine.

 Din pacate, calatoria se incheie cu o peripetie. Ma uit in remorca si vad o fisura serioasa. Vad bicicleta, insa rucsacul este disparut. Ma loveste in moalele capului gandul ca mi-am pierdut actele, banii, ceasul si cumparaturile. Fac cale intoarsa in cautarea rucsacului, cu speranta ca il voi gasi pe drum. Bat drumul cu mainile si picioarele tremurand, speriat de faptul ca sunt mici sanse sa-l gasesc. Sun la politie si ma intalnesc cu un sergent. Ii descriu in detaliu rucsacul si lucrurile din el. Repet procesul la portile unui festival montan. Imi zic ca oamenii sunt frumosi si este ocazia perfecta de a afla daca am dreptate sau nu. Dupa cateva ore, sunt sunat de catre cineva din staff-ul festivalului. O voce calda pe care ti-e drag sa o asculti. Mi se spune ca s-a gasit un rucsac si sa vin a doua zi sa verific daca este cel pe care l-am pierdut. Rasuflu usurat si imi pun mari sperante in vocea de la celalalt capat al telefonului. Vin a 2-a zi la info point-ul festivalului si revendic rucsacul. Observ ca am toate lucrurile neatinse (actele, banii, ceasul si cumparaturile). Ma loveste o stare de euforie si ma bucur de faptul ca exista oameni frumosi. Ma bucur, topai si imbratisez persoanele din jurul meu. Apoi, privesc muntii, ma gandesc la discutia cu Nea’ Cornel si devin recunoscator. Recunoscator pentru omul care mi-a gasit rucsacul si mi l-a inapoiat, recunoscator pentru vocea calda care m-a sunat imediat sa-mi spuna ca mi s-a gasit rucsacul, recunoscator pentru ca eram inconjurat de oameni frumosi. Pentru ca asa a fost In Transylvania

Anunțuri

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: